Ploile puternice au făcut ravagii în Arad: O școală a fost inundată, după ce acoperișul a fost decopertat

Ploile puternice au făcut ravagii în Arad: O școală a fost inundată, după ce acoperișul a fost decopertat
Publicat: 26/08/2019, 17:38

Șeful Inspectoratului Școlar Arad, Anca Stoenescu, a declarat, luni, corespondentului Mediafax, că incidentul a avut loc vineri. În urma unei ploi puternice, clădirea Școlii Gimnaziale „Caius Iacob”, aflată în cartierul Micălaca din orașul Arad, a fost complet inundată, după ce muncitorii unei firme de construcții au decopertat clădirea pentru a reface acoperișul, dar între timp a plouat puternic.

„A fost decopertat acoperișul, a fost lăsat așa vineri, iar în urma furtunii, sâmbătă dimineața, am fost informată de directorul adjunct al școlii gimnaziale că s-a inundat toată clădirea: parter, etaj, absolut toate sălile de clasă. Am luat legătura cu primăria, a trimis acolo constructorul, care nu și-a asumat că va remedia situația până în 9 septembrie. Sunt clasele de la ultimul etaj inundate, apa a ajuns și la parter, la instalația electrică, mobilierul este distrus. Este incredibil ce se poate întâmpla”, a afirmat Anca Stoenescu.

În aceste condiții, conducerea Inspectoratului Școlar Arad ia în calcul posibilitatea relocării celor câteva sute de elevi din clasele 0 – VIII într-un alt spațiu pentru o perioadă de cel puțin o săptămână, dacă imobilul nu va fi reparat până la începerea noului an școlar.

„Inspectoratul Școlar Arad va prelua această problemă în vederea relocării copiilor pentru ca să începem cu 9 septembrie deschiderea anului școlar. Vom discuta cu Școala Regina Maria, să vedem cum vom reloca copiii pentru o săptămână sau două pe program de după-masa și ținem aproape și monitorizăm problema vizavi de constructor, pentru că beneficiarul reabilitării este Primăria Arad. Noi aici nu putem interveni, în contractul lor. Noi putem interveni pentru bunul mers al lucrurilor și pentru relocarea și desfășurarea activității în siguranță a elevilor noștri. Nu putem să lăsăm așa lucrurile”, a explicat Anca Stoenescu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Se schimbă banii de la 5 iunie 2024! 1.000.000 de români sunt afectați
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO Noi imagini șocante cu răpirea unor femei-soldat israeliene în timpul atacului Hamas din 7...
Marele actor Costel Constantin a trăit clipe de coșmar înainte să moară. Ultimul apel este...
Shannen Doherty, ultima DORINȚĂ înainte de a muri. „Pe mine cancerul m-a făcut să... ”
Primele imagini cu Vlad Pascu la tribunal. Dialogul avut de autorul tragediei din 2 Mai...
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care...
Imagini sfâșietoare de la înmormântarea lui George și a Ionelei, cei doi iubiți care au...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce NU trebuie să faci dacă ai băgat benzină în loc de motorină! Cum poți...
Ungaria vorbeşte despre al Treilea Război Mondial. Ce trebuie să evite Occidentul
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Ion Iliescu și-a luat adio: S-a tras cortina
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41...
Ultimele imagini cu Erik, băiatul mort după ce a furat mașina părinților și a ieșit...
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
"Sunt un bătrân putred al acestei realități carnivore". Dezvăluirile neașteptate făcute de Horațiu Mălăele în...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Microsoft propune o funcție „Big Brother” care înregistrează tot ce facem pe computer
×